O reţea privată virtuală este o reţea securizată, care foloseşte în primul rând infrastructurile publice de telecomunicaţii, cum ar fi Internetul, pentru a oferi birourilor de la distanţă sau utilizatorilor care călătoresc acces la o reţea centrală de organizare. In mod specific, VPN-urile au nevoie de utilizatori de la distanţă ai reţelei care trebuie să fie autentificaţi, şi de multe ori asigură date cu tehnologii de firewall şi de criptare pentru a preveni divulgarea de informaţii private părţilor neautorizate. Există două tipuri de reţele vpn : reţele VPN pentru accesul de la distanţă şi reţele VPN locaţie-la-locaţie. Reţele VPN pentru accesul de la distanţă sunt pentru utilizatorii individuali care nu sunt într-o locaţie fixă ​​- utilizatorii la distanţă sau mobili, cum ar fi agenţii de vânzări. Reţele VPN locaţie-la-locaţie sunt pentru mai mulţi utilizatori într-o locaţie fixă ​​- cum ar fi birourile regionale. VPN-urile pot servi orice funcţionalitate de reţea care se gaseste pe orice retea, cum ar fi schimbul de date şi accesul la resursele de reţea, imprimante, baze de date, site-uri, etc. Un utilizator VPN foloseşte de obicei reţeaua centrală ca şi cum ar fi conectat direct la reţeaua centrală. Tehnologia VPN, prin intermediul Internetului, a înlocuit nevoia de rechiziţie şi menţinere a costisitoarelor circuite de linii închiriate (din reţeaua telefonică) în vederea transmiterii datelor, tipice în instalaţii de reţea generală de date. Tehnologia de reţea virtuală privată reduce costurile, deoarece nu are nevoie de linii închiriate fizice pentru a conecta utilizatorii de la distanţă la un Intranet. [1]